Si merge?

Iata intrebarea care ma irita de fiecare data cand o aud.


De ce imi e greu sa raspund? In primul rand pentru ca nu pot descrie in cuvinte realitatea a ceea ce insm sa ridici de la zero si sa conduci propria afacere, astfel incat omul sa nu se gandeasca doar la o serie de actiuni, ci la intregul sir de atitudini si abilitati necesare. La intrebarea daca merge..ce as putea sa raspund:..... daca am rulaj sau nu, daca fac profit sau nu, daca mi-am atins obiectivele de vanzari pe luna asta, daca am segmentat corect piata, daca am avut bani luna asta sa imi platesc facturile ...daca merge telefonul cand vreau sa sun un client?


Ce am remarcat: Aceeasi oameni care imi pun aceste intrebari, daca le-as spune ca lucrez la Compania X, sau Compania Y, m-ar intreba cu acceasi rapiditate: "Si cat castigi?" sau cel putin s-ar intreba imediat in mintea lor. Ce e drept, exista o asemanare intre cele doua intrebari: amandoua incep cu "Si?".

Doua idei din culise ( spuneti-le secrete)
Secretul 1:  la inceput afacerile nu merg, sau merg mai slab decat asteptarile. Si doar Dzeu stie ce e in sufletul antreprenorului in acele momente. Dar atunci de ce mai continua? Pentru ca el are incredere in viziunea lui, in fortele proprii si in conjucturi favorabile ( adica are un gram de nebunie), vede ca lucrurile in jur sunt cum sunt, dar nu isi poate spune lui ca va esua si in nici un caz altcuiva. Si aici fac legatura cu
Secretul 2: nu exista afaceri care merg si afaceri care nu merg, exista doar oameni care decid ca vor face o afacere sa mearga sau nu. Oricine are o afacere de succes isi poate aminti exact momentele cand a decis ca va face tot ceea ce ii sta in putinta pentru ca afacerea lui sa aiba succes. Imi trec prin minte initiative marete de afaceri care au esuat si idei marunte, ca nu promiteau nimic si care s-au dezvoltat si stabilizat frumos.

Din acest punct de vedere admir oricand un antreprenor mai mult decat un angajat, pentru cel dintai face lucruri sa se intample, in timp cel de-al doilea doar e de ajuns sa functioneaze. Asta nu insm, atentie, ca nu respect un angajat; ba da il respect, absolut, e un om care munceste, dar nu il si admir neaparat. Si nu vorbesc nici de medici, avocati, arhitecti sau alti liber profesionisti care sunt cu totul alta poveste si in fata carora ma inclin oricand. Ma refer doar la acei simpli executanti.
Antreprenorul are duritatea mentala de a munci disciplinat si consecvent chiar si atunci cand lucrurile in jurul lui nu se misca, sau chiar atunci cand pica rand pe rand, ca la domino, dar are o viziune in minte si o decizie de a reusi, pe cand al doilea, angajatul, este o persoana reactiva, care se irita si atunci cand seful ii aloca un task in plus si deodata i se pare ca face prea multe, si realizeaza ca nu castiga destul. El este cel care este mai interesat de "cat castigi?" decat "si merge firma?" cand discuta cu alt angajat.